Poliţiştii Biroului de Ordine Publică Botoşani au organizat, marți, o acţiune în zona Pieţei Centrale din municipiul Botoşani, pentru prevenirea şi combaterea actelor ilicite de comerţ şi a transportului ilegal de mărfuri.
Cu ocazia activităţilor specifice defăşurate, au fost legitimate 96 de persoane şi verificate 15 unităţi economice şi 28 de autovehicule.
Ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate 84 de sancţiuni contravenţionale, valoarea totală a acestora depăşind suma de 14.800 de lei.
Dintre acestea, 32 au fost pentru nerespectarea prevederilor Legii 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite şi 16 pentru nerespectarea normelor de convieţuire socială şi a ordinii şi liniştii publice, aşa cum sunt acestea prevăzute de Legea 61/1991, potrivit reprezentanților IPJ Botoșani.