În data de 31 martie 2019 a fost marcată Ziua Internațională a Sportului la sediul Sala Polivalentă „Elisabeta Lipă” Botoșani, activitate desfășurată, în colaborare cu reprezentanții Asociației Județene de Tenis de Masă, care au răspuns pozitiv invitației unității de detenție de a disputa o competiție sportivă alături de persoanele aflate în custodia Penitenciarului Botoșani.
Și pentru că astfel de demersuri au ca premisă conferirea de utilitate timpului carceral şi favorizarea reintegrării sociale în perioada post-executorie,conform declarațiilor reprezentanților asociației,deținuții participanți au constituit “reali coechipieri și contracandidați de seamă” în ceea ce privește mini competiția organizată.
Deși activitățile cu caracter sportiv au menirea de a asigura menținerea și promovarea unei condiții fizice care să favorizeze îmbunătățirea și conservarea condiției psiho-somatice, derularea acestora în exteriorul unităților de detenție contribuie, deopotrivă, la îmbunătăţirea imaginii de sine, constituind în acelaşi timp, un bun prilej de învăţare şi exersare a conduitelor prosociale, potrivit unui comunicat al Penitenciarului Botoșani.