FC Botoșani va întâlni luni după amiază, începând cu ora 17.30, pe Municipal, pe Dunărea Călărași, echipă aflată pe loc de retrogradare. Liviu Ciobotariu a declarat în cadrul conferinței de presă că victoria este obligatorie și că partida trebuie jucată cu inima.
„Ne așteaptă un joc foarte important, întâlnim o echipă schimbată față de ultimul joc pe care l-am disputat aici contra lor, o echipă care a făcut transferuri importante cu jucători care au jucat la un nivel bun cum ar fi Enache, Filip, Iancu. Noi am început ezitant acest Playout cu un meci egal și cu o înfrângere. Ca să ieșim din această situație pentru mine este clar, trebuie să câștigăm pentru moralul echipei. Suntem conștienți că acest joc ne poate redresa, avem nevoie de cele trei puncte indiferent cum le obținem, mă refer la jocul nostru. La meciul cu Călărași vreau să văd altă echipă care este responsabilă atât pe fază defensivă cât și pe fază ofensivă, o echipă matură, au demostrat că au calitate, că au valoare, vreau să văd o echipă concentrată. Trebuie să fim conștienți că în Playout jocurile se câștigă cu inima. Am jucători buni, de calitate, cu personalitate”, a declarat principalul de pe banca botoșăneană, Liviu Ciobotariu.
Cum sa vezi tu, Ciubotariule, alta echpa din moment ce tu esti antrenorul ei?! De cand ai venit la Botosani te-ai c-am ingrasat! Ce sa vada jucatorii de la tine? Ai dus echipa catre retrogradare. Ar trebui sa-ti faci bagajul si pe acolo tii drumul!