O nouă acţiune de plantare s-a desfăşurat astăzi, sub egida „Lunii plantării arborilor”, în organizarea Direcţiei Silvice şi a Primăriei Comunei Vârfu Câmpului. În acţiune au fost implicaţi în jur de 40 de elevi şi cadre didactice de la Şcoala „George Hazgan” Vârfu Câmpului, primarul Maria Huţu şi viceprimarul Marcela Domonco, funcţionari din Primărie şi beneficiari de venit minim garantat, îndrumaţi de silvicultorii din Ocolul Silvic Dorohoi.
Materialul de sădit a însemnat o mie de puieţi de sânger, cu care s-au amenajat aproape 170 de metri liniari de gard viu la şcoală şi 50 de puieţi de tei, plantaţi pe aleea către Biserica „Sf. Dumitru” şi pe unul dintre drumurile săteşti din Ionăşeni.
La activitatea de plantare au participat reprezentanţii mai multor servicii publice deconcentrate şi structurilor MAI şi prefectul Dan Şlincu însoţit de mai mulţi colegi din Instituţia Prefectului.
„Ca şi precedentele acţiuni de plantare la care am participat, şi aceasta a fost un succes şi mă bucur că am avut atâţia parteneri în această provocare. Le mulţumesc şefilor structurilor MAI, directorilor şi şefilor de deconcentrate care au venit astăzi alături de noi”, a spus prefectul Dan Şlincu.