Medic Spitalul de Pneumoftiziologie: Avem tuberculoză în toate păturile sociale și trag un semnal de alarmă ca în comunitate pacientul cu tuberculoză să nu mai fie stigmatizat

Județul Botoșani se află pe loc fruntaș în ceea ce privește îmbolnăvirile cu tuberculoză, respectiv printre primele zece județe din țară. Medicii Spitalului de Pneumoftiziologie Botoșani spun că tuberculoza reprezintă încă o problemă majoră de sănătate, în 2018 numărul de îmbolnăviri fiind mai mare decât în 2017.

De asemenea, anul acesta s-au înregistrat 87 de cazuri noi de tuberculoză.

Comparativ cu 2016, 2017 când tendința a fost clar în scădere, în 2018 am avut surpriza de a avea câțiva pacienți mai mulți decât anul precedent. În 2017- cazuri noi de tuberculoză și recidivă s-au înregistrat la 306 persoane, în 2018 la 350 persoane. Deși implicarea personalului medical și a rețelei de pneumoftiziologie este la fel de bună și am evoluat și ca diagnostic în sensul existenței în județul Botoșani a unui aparat modern de diagnosticare a tuberculozei, în ciuda implicării avem aceste cazuri crescute. Îmi explic acest lucru prin scăderea nivelului de trai, a lipsei de educație. Oamenii ajung foarte târziu la medic, la urgente, la specialist, ajung în stadii foarte grave cu complicații. La rândul lor, persoanele bolnave care se prezintă foarte târziu sunt bolnavii baciliferi, bolnavi care transmit infecția celor din jur, familiei, în comunitate, la biserică, la magazin, ceea ce ne explică cumva creșterea cazurilor de tuberculoză”, a declarat medicul Mirela Ciomaga, luni, cu ocazia marcării Zilei de luptă împotriva tuberculozei.

În județul Botoșani, patru copii sunt sub tratament și se luptă cu această boală contagioasă, cel mai mic fiind de patru ani.

Sunt patru copii în tratament, cazuri depistate în familie, unul din părinți diagnosticat cu tuberculoză și la anchetă au fost diagnosticați și copiii. Nu sunt forme grave, iar în ultimii ani nu am avut nici foarte mulți copii, nici cu forme severe. Avem tuberculoză în toate păturile sociale și trag un semnal de alarmă ca în comunitate pacientul cu tuberculoză să nu mai fie stigmatizat. Este unul din motivele pentru care se prezintă târziu. Nu vor să vină de rușine”, a adăugat Mirela Ciomaga.

De asemenea, în evidența spitalului sunt șase pacienți cu tuberculoza multi drog rezistentă, cu existență extinsă, pacienți care nu mai răspund la tratamentele esențiale și care necesită tratament individualizat, care se ridică la peste 9000 lei.

Tuberculoza este o boală infecto contagioasă care se transmite pe calea aerului.

 

One thought on “Medic Spitalul de Pneumoftiziologie: Avem tuberculoză în toate păturile sociale și trag un semnal de alarmă ca în comunitate pacientul cu tuberculoză să nu mai fie stigmatizat

  1. Cat altruism din partea domnisoarei doctor incat imi dau lacrimile.Uita ca in urma cu cateva luni o colega (medic)a vizitat-o pentru realizarea unui consultatie (o spirometrie) pt. sotul ei si d-na dr. Ciomaga a manifestat o aroganta si un tupeu ce umbresc nobila profesie de medic.Macar in aceasta sfanta zi va rog renuntati la fariseism si duplicitate.. Pentru doamna doctor componenta umana a incetat de mult sa mai existe.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *