Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au efectuat joi mai multe controale pe raza municipiului Botoşani, pentru prevenirea şi combaterea actelor ilicite de comerţ cu produse accizabile.
Astfel, în piaţa centrală a fost depistat un bărbat de 43 de ani din municipiul Botoşani, are deţinea în vederea comercializării cantitatea de 102 pachete de ţigarete, de provenienţă duty free şi Republica Moldova, pentru care nu avea documente justificative.
În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia, produsele respective fiind indisponibilizate în vederea confiscării, potrivit unui comunicat al IPJ Botoșani.