Timp de două zile, Instituţia Prefectului a organizat şedinţe de instruire a primarilor şi secretarilor unităţilor administrativ- teritoriale din judeţ, în vederea bunei organizări a alegerilor europarlamentare ce vor avea loc pe 26 mai 2019 în România.
La instruiri au participat şi reprezentanţii structurilor MAI- Inspectoratul Judeţean de Jandarmi, Inspectoratul Judeţean de Poliţie, Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă şi Serviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră, conducerea Direcţiei Judeţene de Statistică, a Serviciului Judeţean de Telecomunicaţii Speciale şi reprezentantul Biroului Judeţean al Autorităţii Electorale Permanente.
Şedinţele au fost deschise de prefectul Dan Şlincu care a prezentat actele normative emise până acum şi a punctat asupra unei abordări responsabile a aorganizării şi desfăşurării scrutinului de la sfârşitul lunii mai.
De asemenea, Mihaela Aroşoaie, şeful Serviciului Juridic din Instituţia Prefectului, a detaliat responsabilităţile primăriilor la aceste alegeri şi au fost dezbateri în ceea ce priveşte materialele specifice procesului electoral.
În plus, o atenţie deosebită trebuie să fie acordată listelor votanţilor- fiind vorba de votanţii permanenţi, votanţii rezidenţi ai altor state UE şi votanţii care îşi vor exercita dreptul de vot cu ajutorul urnei mobile.
Reprezentantul AEP, Cătălin Săvescu, a pus accentul pe disponibilitatea experţilor electorali ce vor fi extraşi pentru a fi preşedinţii şi locţiitorii preşedinţilor secţiilor de vot şi a cerut ajutorul primarilor de a identifica alte persoane care ar putea prelua responsabilităţile aferente.
Col. Cristian Boicu de la Serviciul de Telecomunicaţii Speciale a solicitat sprijinul primarilor pentru desemnarea unei persoane cu minime cunoştinţe IT care să însoţească echipele STS în locaţiile secţiilor de vot unde va fi instalată aparatura necesară supravegherii procesului de vot şi să asigure funcţionarea continuă a acesteia din momentul instalării până la încheierea procesului electoral.
Col. Ilie Munteanu de la IJJ Botoșani a exprimat disponibilitatea structurii de a interveni ori de câte ori jandarmii vor fi solicitaţi, atât în perioada premergătoare procesului de vot cât şi în timpul desfăşurării scrutinului.
„În seara de 26 mai, după închiderea votării, preşedinţii secţiilor de vot, însoţiţi de pază înarmată, vor veni cu buletinele de vot şi celelalte materiale la Casa Sindicatelor, de unde vor fi preluaţi cu două microbuze şi aduşi la sediul BECJ, în incinta Palatului Administrativ, pentru verificarea procesului verbal de consemnare a rezultatului votării, corespunzător fiecărei secţii şi primirea indemnizaţiilor tuturor membrilor din respectiva secţiei”, a declarat prefectul Dan Şlincu.