Percheziții! Două locuințe ale unui botoșănean şi o unitate economică administrată de acesta, răscolite de polițiști

Miercuri, poliţiştii Secţiei Rurale nr. 8 Flămânzi au organizat o acţiune pe raza de competenţă pentru prevenirea şi combaterea actelor ilicite de comerţ.

Astfel, având în vedere cercetările ce se efectuează într-un dosar penal întocmit sub aspectul comiterii infracţiunii de colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia, poliţiştii au pus în aplicare 3 mandate de percheziţie domiciliară emise de Judecătoria Botoşani la două imobile aparţinând unui bărbat de 52 de ani şi la o unitate economică administrată de acesta.

Cu ocazia activităţilor specifice efectuate la locaţiile vizate, au fost identificate şi ridicate în vederea continuării cercetărilor, conform prevederilor Codului de Procedură Penală,  peste 140 de pachete de ţigarete de diferite mărci, de provenienţă duty free, pe care persoana în cauză le deţinea în vederea comercializării ulterioare, fără a avea documente justificative.

Cercetările continuă în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a persoanei cercetate, urmând ca la finalizarea acestora să fie propusă o soluţie procedurală, potrivit unui comunicat al IPJ Botoșani.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *