Un pacient internat într-un spital din România primeşte hrană în valoare de 10 lei, bani pe care statul îi considera suficienţi.
Cu 10 lei de pacient, bucătarii se străduiesc să gătească zilnic altceva. Aceeaşi sumă este alocată de Guvern şi unui deţinut scos la muncă, potrivit StirileProtv.
O mamă, internată cu copilul, spune că mâncarea din spital e puţină şi fără gust, aşa că rudele îi aduc pachet de acasă. Unele spitale apelează la firme de catering, altele au bucătarii proprii. În ambele variante suma alocată este extrem de mică, spun managerii spitalelor.
Dr. Ionuţ Nistor, purtător de cuvânt Spitalul Parhon Iaşi: “Această sumă este insuficientă… Este o provocare de fiecare dată să asigurăm acest serviciu la o calitate cât de cât acceptabilă.”
Specialiştilor le este imposibil să recomande un meniu sănătos pentru întreaga zi care să se încadreze în 10 lei, suma alocată de Guvern.
Ana Scurtu, dietetician: “Dacă calculăm un iaurtel cu pâinică şi gustarea cred că ne ducem undeva la mai mult de jumătatea alocaţiei.”
Meniuri mai scumpe primesc doar bolnavii de cancer, diabeticii şi cei infectaţi cu hepatita sau HIV. Norma de hrană repartizată zilnic fiecărui bolnav este de 300 de ml pentru o masă, iar alocaţia este cuprinsă între 10 şi 17 lei. Cel mai scump meniu este cel destinat diabeticilor. Cu această sumă bucătarii cantinei trebuie să se gospodărească bine astfel încât pacienţii să nu moară de foame în spital.
Vasile Barbu, preşedinte Asociaţia Naţională pentru Protecţia Pacienţilor: „Nu pot asigura nevoile pacientului. Spitalele sunt nevoite de multe ori să folosească alimente de calitate proastă: conserve şi alimente foarte ieftine”
Alocaţia de hrană a unui pacient e aproape egală cu cea pe care o primeşte un deţinut. Meniul zilnic al unui condamnat porneşte de la 5 lei fără TVA şi poate ajunge la 10 lei dacă acesta munceşte, e arestat preventiv sau condamnat pe viaţă.