Cea mai mare catastrofă rutieră din România a provocat 48 de morți și 35 de răniți, după ce un autobuz s-a prăbușit într-o mlaștină din județul Botoșani. Pe 29 iunie 1980, pe un drum din judeţul Botoşani, la graniţa cu Suceava, avea să aibă loc unul dintre cele mai cumplite accidente rutiere petrecute vreodată în România.
Un autobuz plin cu călători, care venea de la Suceava şi se îndrepta spre Botoşani, a părăsit drumul în urma unei defecţiuni tehnice şi s-a prăbuşit într-o mlaştină adâncă de la marginea şoselei. Bilanţul tragic al accidentului le depăşeşte cu mult pe cele ale unor tragedii rutiere petrecute în ţară de-a lungul anilor – 48 de oameni pierzându-şi viaţa în mlaştina adâncă care a înghiţit autobuzul.
Mulţi călători s-au îngrămădit la autobuzul cu număr de înmatriculare 31-SV-2049, un autobuz neîncăpător, cu motorul în interior, pe uşile căruia au năvălit sumedenie de femei, copii şi bărbaţi, care-şi doreau să ajungă la Botoşani. Pe parcursul cursei, alţi călători nerăbdători din Salcea şi Dumbrăveni au sporit înghesuiala în maşina supraaglomerată.
Nenorocirea avea să se producă după trecerea râului Siret, pe un segment de drum înălţat denumit „La 7 poduri”. La un moment dat s-a auzit un zgomot puternic, după care autobuzul a părăsit şoseaua în dreapta, de pe un pod, şi s-a prăbuşit într-o mlaştină.
Valeria Aparaschivei, soţia şoferului, care ocupa în autobuz locul din dreapta faţă, şi-a amintit despre tragedie. „În momentul producerii accidentului, autobuzul a rupt balustrada podului şi a căzut pe o parte în mlaştina de sub pod. În urma izbiturii, geamurile laterale s-au spart şi apa a năvălit în interior, împingându-i pe mulţi dintre pasageri afară. Mulţi dintre cei care au ieşit însă la suprafaţa apei s-au înecat, pentru că nu ştiau să înoate. Eu am fost conştientă că am venit cu umărul în rama geamului, am reuşit să ies printr-un geam lateral şi am ştiut să înot, asta m-a salvat, altfel acolo rămâneam şi eu. Autobuzul a căzut întâi pe o parte, iar apoi s-a lăsat la fund, după ce s-a întors cu roţile în sus. Oamenii se ţineau unii de alţii, în încercarea de a se salva”, își amintește Valeria Aparaschivei.
Sursa: cancan.ro
