Tânărul care pe 3 februarie a dat cu mașina peste un bărbat, pe care l-a omorât, cere să fie arestat la domiciliu. Gabriel Curcă, în vârstă de 23 de ani, a solicitat Tribunalului Botoșani înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu. Instanța s-a pronunțat, vineri, în acest dosar, respingând cererea tânărului, acuxat atât de omor, cât și de mai multe infracțiuni la Codul rutier.
- „ Respinge, ca nefondată, cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu formulată de inculpatul Curcă Narcis-Gabriel, cercetat în dosarul nr.18/P/2019 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „omor”, „conducerea unui vehicul neînmatriculat”, „conducerea unui vehicul purtând număr fals de înmatriculare”, „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” şi „părăsirea locului accidentului”- a decis Tribunalul Botoșani
Botoșăneanul este acuzat că a lovit cu mașina intenționat un alt bărbat. Victimă fiind un localnic, Cristian Agachi, de 40 de ani, cu care Gabriel Narcis Curcă avuse o divergență. Scandalul între cei doi a izbucnit într-un bar din localitatea Cătămărăşti Deal. După ce a părăsit localul tânărul s-a urcat la volanul maşinii sale, deşi nu avea permis de conducere şi l-a accidentat pe bărbatul de 40 de ani, acesta fiind transportat în stare foarte gravă la spitalul din Botoşani. De aici, bărbatul, aflat în comă, a fost transferat la o clinică din Iaşi, unde după câteva zile a decedat. După accident, Gabriel Curcă a abandonat mașina într-o curte și s-a făcut nevăzut. După mai multe zile în care a fost dat dispărut, Gabriel Curcă s-a predat Poliției.