Un botoșănean a ajuns la Urgențe, după ce a fost bătut măr de nevastă. S-a întâmplat sâmbătă seară, în localitatea Bosânceni, când bărbatul de 63 de ani, a sunat la 112 cerând ajutor.
Între cei doi soți a pornit o ceartă, iar femeia a pus mâna pe o furculiță și a încercat să-l loveaswcă în ochi. Pentru că bărbatul a reuşit să îi pareze acesteia loviturile, femeia s-a enervat şi l-a stropit şi cu hipoclorit peste faţă.
În cele din urmă, acesta a reușit să se baricadeze într-o încăpere și să ceară sprijinul cadrelor medicale. O ambulanță a ajuns la fața locului și l-a transportat pe pacient la spital.
El a primit îngrijiri de specialitate, însă a refuzat internarea.