Amplă acțiune a polițiștilor într-o localitate din Botoșani. Miercuri, poliţiştii Secţiei Rurale nr. 9 Vlăsineşti, cu sprijinul celor din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, au organizat o acţiune pe raza de competenţă, pentru prevenirea şi combaterea actelor ilicite de comerţ cu produse accizabile.
Cu ocazia activităţilor specifice efectuate au fost legitimate 41 de persoane şi verificate 17 unităţi economice şi 12 autoturisme.
În urma neregulilor constatate au fost aplicate 11 sancţiuni contravenţionale, valoarea totală a acestora fiind de 12.000 de lei.
Astfel, în baza unui mandat emis de Judecătoria Săveni, poliţiştii au efectuat o percheziţie domiciliară la locuinţa unui bărbat de 71 de ani din comuna Avrămeni, acesta fiind bănuit de comiterea infracţiunii de contrabandă cu ţigări.
Cu ocazia percheziţiei, la locaţia vizată au fost identificate 24 de pachete de ţigarete de provenienţă duty free şi cantitate de 12 litri de băuturi alcoolice, pentru care bărbatul nu deţinea documente justificative.
În cauză se continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de colectare, deținere, producere, transport, preluare, depozitare, predare, desfacere și vânzare a bunurilor sau a mărfurilor care trebuiesc plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia, pentru documentarea întregii activităţi infracţionale, în vederea luării măsurilor legale, bunurile respective fiind confiscate de poliţişti.
Totodată, în urma unui control în trafic, a fost depistat pe raza localităţii Vlăsineşti un bărbat de 40 de ani, din judeţul Suceava, care transporta cantitatea de 3,64 metri cubi de material lemnos, având înscris în avizul de însoţire a mărfii o cantitate mai mică.
Bărbatul a fost sancţionat contravenţional conform Legii 171/2010 cu amendă în cuantum de 3.000 de lei, iar cantitatea de 0,64 metri cubi material lemnos a fost confiscată de poliţişti.
Cata eficienta… Incredibil…