O nouă cursă aeriană va fi pusă la dispoziția botoșănenilor începând din 17 iunie 2019. Compania aeriană Wizz Air, va deschide cursa directă Suceava – Memmingen (Germania).
Zborul direct Suceava – Memmingen (Germania) va fi cu 3 frecvențe pe săptămână, în zilele de luni, miercuri și vineri.
„Colaborarea benefică dintre Aeroportul ”Ștefan cel Mare – Suceava„ și compania WIZZ AIR este favorabilă în primul rând celor peste 500.000 de pasageri care au ales facilitățile de zbor oferite de compania aerină de la începutul operării acesteia la Suceava, din August 2016.
Dovadă acestei colaborări este numărul în continuă creștere al pasagerilor care aleg Aeroportul din Suceava, suplimentarea numărului de curse existente din orar, precum și noua destinație anunțată acum”, susțin reprezentanții Aeroportului Suceava.