Primăria Botoșani face noi angajări. Ce posturi au fost scoase la concurs

Primaria BotosaniPrimăria Municipiului Botoşani organizează în perioada 9 – 11 aprilie 2019, concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a trei funcţii publice de execuție vacante din cadrul Serviciului Investiții, Dezvoltare Locală.

Un post este de consilier clasa I grad debutant din cadrul Serviciului Investiții, Dezvoltare Locală Condiţii specifice de participare la concurs: – studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă echivalentă într-unul dintre următoarele domenii: domeniul inginerie civilă (specializarea construcții civile industriale și agricole /căi ferate, drumuri și poduri/ amenajări construcții hidrotehnice), domeniul ingineria instalațiilor (specializarea instalații pentru construcții) domeniul inginerie electrică (specializarea electrotehnică), domeniul inginerie energetică, domeniul inginerie electronică și telecomunicații.

Al doilea post este de consilier clasa I grad superior din cadrul Serviciului Investiții, Dezvoltare Locală Condiţii specifice de participare la concurs: – studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă echivalentă într-unul dintre următoarele domenii: domeniul inginerie civilă (specializarea construcții civile industriale și agricole /căi ferate, drumuri și poduri/ amenajări construcții hidrotehnice), domeniul ingineria instalațiilor (specializarea instalații pentru construcții) domeniul inginerie electrică (specializarea electrotehnică), domeniul inginerie energetică, domeniul inginerie electronică și telecomunicații. – vechime în specialitatea studiilor superioare absolvite cu diplomă de licență de minimum 7 ani.

Al treilea post este de consilier clasa I grad superior din cadrul Comp. Investiții, Școli, Cultură, Unități Medicale – Serviciului Investiții, Dezvoltare Locală. Condiții specifice de participare la concurs: – studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul inginerie civilă, specializarea construcții civile industriale și agricole /căi ferate, drumuri și poduri, amenajări/ construcții hidrotehnice; – vechime în specialitatea studiilor superioare absolvite cu diplomă de licență de minimum 7 ani.

Proba scrisă a concursului se organizează în data de 9 aprilie 2019 ora 1000, la sediul instituției. Proba interviu: data și ora susținerii interviului se afișează odată cu rezultatele la proba scrisă, la sediul instituției și pe pagina de internet a acesteia. Dosarele de înscriere la concurs se depun în perioada 8 – 27 martie 2019 ora 1600, la sediul instituției, Camera I, Serviciul Resurse Umane.

 

 

 

One thought on “Primăria Botoșani face noi angajări. Ce posturi au fost scoase la concurs

  1. Măi primaraș de Botoșani, gem birourile de angajați și tu încă mai faci angajări? Și încă cum? Trei ingineri pentru investiții în diverse domenii! Dar unde sunt investițiile în Botoșani din ultimii 3 ani, de când ești tu primar?? Niciunde.
    In loc să-i .remaniezi” pe cei care taie frunze la rațe prin Primărie, faci și alte angajări, iar peste 1-2 luni ne vei spune că nu-ți ajunge bugetul, că trebuie să plătim impozite și taxe mai mari. Pentru ce?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *