Conducerea Spitalului Județean ”Mavromati” Botoșani primește, din nou, absolvenți ai școlilor sanitare pentru muncă voluntară în spital. Asta după ce unitatea spitalicească a renunțat, la sfârșitul anului trecut, la serviciile acestora.
Potrivit reprezentanților Spitalului Județean, activitatea de voluntariat se va face de către asistenții medicali pe anumite secții, pe un număr limitat de locuri.
Astfel, pe Secția ATI a spitalului sunt disponibile două locuri, în Ambulatoriul integrat-cabinet colonoscopie-un loc, Secția chirurgie generală-2 locuri, Compartiment gastroenterologie-un loc și Compartiment bucătărie dietetică-un loc.