Mii de hectare de rapiță, compromise din cauza secetei din toamnă

Foto: agroromania

Mii de hectare de rapiță au fost compromise în județul Botoșani, din cauza secetei din toamna trecută. Potrivit reprezentanților Direcției pentru Agricultură Botoșani, jumătate din suprafața de rapiță a județului este la un grad de răsărire de 56% , iar cealaltă jumătate nu este răsărită.

Datorită în primul rând secetei din toamnă care a fost prelungită, nu a răsărit cultura de rapiță, ea fiind o cultură mai pretențioasă. Vorbim de 8000 hectare de rapiță semnate, din care 4.500 sunt la un grad de răsărire de 50-55%, iar cealaltă jumătate nu este răsărită. Și din asta care este răsărită în proporție de 50% s-ar putea să se mai întoarcă din culturi. Rapița este prima cultură care se seamănă în luna septembrie, iar atunci am avut o problemă cu apa”, a declarat Stelică Trofin, directorul adjunct al Direcției Agricole Botoșani.

Acesta spune că în momentul de față nu se poate vorbi de secetă în județul Botoșani.

Suntem la limitele normale, cu toate că rezerva la sol încă mai trebuie completată cu apă, dar pentru moment pentru semănatul din primăvară este bine. La grâu, orz, orzoaică stăm bine sunt 80%, singura problemă este la rapiță. Tot datorită secetei am ceva întârzieri la arături, dar acum timpul a permis și s-a putut ara și ajungem la nivelul propus”, a mai spus Trofin.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *