
O mașină de Botoșani a fost folosită de hoți pentru a fura 100.000 de euro de la un valutist sucevean. Mașina a fost găsită abandonată în zona Zamca din municipiul Suceava.
Polițiștii au ridicat autoturismul cu numere de înmatriculare provizorii de Botoșani și urmează să o expertizeze tehnic.
Un valutist din Suceava a fost prădat de hoți într-o parcare din municipiul Suceava. Este vorba despre Vasile Poienar, suceveanul care deține casele de schimb valutar Cantor.
Trei persoane i-ar fi furat acestuia din portbagajul mașinii peste 100.000 de euro.
Mașina se afla parcată în spatele Alpha Bank, zonă în care bărbatul locuiește. Joi dimineață, hoții au forțat portbagajul cu o rangă și au furat banii, după care au fugit.