Poliţiştii Serviciului de Ordine Publică au întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de fals în declaraţii, după ce, în urma unor controale, au constatat că în mai multe locuințe dintr-o localitate din județ și-au stabilit reședința cetățeni moldoveni.
În urma sesizărilor primite din partea Biroului Judeţean de Administrare a Bazelor de Date privind Evidenţa Persoanelor Botoşani şi a cercetărilor efectuate s-a constatat faptul că la 22 de locaţii situate pe raza localităţii Ripiceni şi-au stabilit reşedinţa 262 de persoane din Republica Moldova.
Din investigaţii a rezultat că niciuna dintre cele 262 de persoane nu locuieşte efectiv la adresele respective, în cauză existând suspiciunea rezonabilă că găzduitorii au efectuat declaraţii neconforme cu adevărul în faţa funcţionarilor publici, determinând astfel emiterea documentelor de identitate pe numele cetăţenilor moldoveni.
Poliţiştii continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale, urmând ca la finalizarea acestora să fie propusă o soluţie procedurală.
Asta e afacerea momentului. In toate satele si orasele de langa frontiera e la fel , poate mai rau