Poliţiştii Secţiei Rurale nr. 7 Darabani au fost sesizaţi de un tânăr de 28 de ani din comuna Rădăuţi Prut despre faptul că persoane necunoscute i-au sustras telefonul mobil.
Cu ocazia cercetărilor s-a stabilit că la data de 6 martie, persoana vătămată a consumat băuturi alcoolice împreună cu mai mulţi consăteni la un bar de pe raza localităţii de domiciliu.
În acest context şi profitând de starea de ebrietate a tânărului, un bărbat de 26 de ani i-a sustras telefonul mobil, cauzându-i un prejudiciu de aproximativ 1.000 de lei.
În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de furt.