Infractori voiajori, depistați în județul Botoșani. Amendă usturătoare primită de unul dintre aceștia

Poliţiştii Biroului de Ordine Publică Dorohoi au depistat pe strada G. Enescu din localitate o autoutilitară înmatriculată în judeţul Constanţa, condusă de un tânăr de 22 de ani, în care se mai aflau alţi trei pasageri,cu vârste cuprinse între 24 şi 55 de ani.

Cu ocazia controlului, bărbaţii au declarat organelor de poliţie că achiziţionează fier vechi, fără a îndeplini însă condiţiile legale. De asemenea, asupra acestora a fost găsită suma de 200 de lei, ce a fost confiscată de poliţişti.

Bărbatul de 55 de ani a fost sancţionat contravenţional conform Legii 12/1990 cu amendă în cuantum de 5.000 de lei, pentru desfăşurarea de activităţi comerciale ilicite.

Poliţiştii atrag din nou atenţia cetăţenilor cu privire la unul dintre modurile de operare adoptate de infractorii voiajori: se prezintă drept vânzători ambulanţi şi oferă spre vânzare diverse bunuri sau afirmă că doresc să achiziţioneze bunuri de la cetăţeni (electrocasnice vechi, fier vechi, diverse produse obţinute în gospodăria proprie). Acesta este doar un pretext de a pătrunde în curtea sau locuinţa dumneavoastră şi să observe unde vă ţineţi lucrurile de valoare sau banii, iar prin distragerea atenţiei.

Pentru a nu deveni victimele unor astfel de infracţiuni, poliţiştii vă recomandă următoarele:

  • Acordaţi atenţie persoanelor străine de localitatea dumneavostră care bat la porţile oamenilor sub diverse motive.
  • Reţineţi semnalmentele acestora, precum şi alte detalii, cum ar fi bunurile pe care le vând sau autovehiculul cu care se deplasează (culoare, număr).
  • Ţineţi permanent legătura cu rudele şi vecinii care sunt în vârstă, reamintindu-le de regulile de siguranţă personală, pentru a nu deveni victimele infracţiunilor de furt sau înşelăciune.

 

În situaţia în care deveniţi victima unei infracţiuni sau aflaţi date despre comiterea unei astfel de fapte, adresaţi-vă celei mai apropiate unităţi de poliţie sau apelaţi numărul unic de urgenţă 112, se arată intr-un comunicat al IPJ Botoșani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *