Magistrații Curții de Apel Suceava au dat, marți, sentința definitivă în care fostul viceprimar Cătălin Alexa, dar și fratele acestuia au fost acuzați de fapte de corupție.
Judecătorii suceveni au decis condamnarea lui Cătălin Alexa la doi ani de închisoare cu suspendare, pentru pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată și conflict de interese, în timp ce fratele său, Bogdan Vasile Alexa va trebui să execute o pedeapsă cu executare de trei ani și patru luni de închisoare pentru folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care au avut ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene.
Potrivit anchetatorilor, în perioada noiembrie-decembrie 2011 era preşedinte al comisiei de evaluare a ofertelor pentru atribuirea contractului „Asistenţă tehnică pentru supervizarea lucrărilor – sursa şi reţele” (sistemul de termoficare l municipiului Botoșani) şi i-a determinat pe membrii comisiei să accepte oferta depusă de firma fratelui său, Inginer Consultant SRL Scheia- Suceava.
Mai mult decât atât, datele prezentate în ofertă nu au fost reale, iar instituţia a ajuns să dea înapoi banii la UE, respectiv 2.241.620 de lei. În același dosar, fostul administrator al firmei din Suceava, Adrian Nicolae, cel care a depus oferta falsificată la Primăria Botoşani, a primit doi ani de închisoare cu suspendare.
Pentru spălare de bani, omul de afaceri Marcel Humă a primit un an de închisoare, însă, pentru că mai avea o condamnare, va trebui să execute doi ani și opt luni de închisoare.
„Fapta de a dobândi suma de 1.019.695,53 lei (170.000 lei transferată de SC Inginer Consultant SRL în contul S.C. CONFAST S.R.L. Botoşani, 490.136,33 lei transferată de SC Inginer Consultant SRL în contul S.C. HIT AG S.R.L. Botoşani, 359.559,20 lei transferată de SC Inginer Consultant SRL în contul S.C. SIGNUM HIT AG S.R.L. Botoşani în beneficiul inculpatului Humă Marcel) reprezentând plăţi efectuate de Primăria municipiului Botoşani către SC Inginer Consultant SRL, în derularea Contractului de servicii „Asistenţă tehnică pentru supervizarea lucrărilor – sursa şi reţele” nr. 23289/02.12.2011, transferate prin virament bancar din contul SC Inginer consultant SRL în conturile SC S.C. HIT AG S.R.L. Botoşani, S.C. SIGNUM HIT AG S.R.L. Botoşani şi S.C. CONFAST S.R.L. Botoşani, prin ridicări de numerar efectuate personal din contul SC Confast SRL, şi prin remiterea sumelor ridicate în numerar de inculpatul Humă Marcel din conturile SC HIT-AG SRL şi SC SIGNUM HIT-AG SRL, sume de bani obţinute din comiterea infracţiunilor de participaţie improprie la infracţiunea de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prev. de art. 52, alin. 3 Cod penal raportat la art. 181 alin. 1 din Legea nr. 78/2000, participaţie improprie la infracţiunea de obţinere ilegală de fonduri, prev. de art. 52, alin. 3 din Codul penal raportat la art. 306 din Codul penal şi înşelăciune, prevăzută de art. 244, alin. 1 şi alin. 2 din Codul penal”, se arată în rechizitoriul întocmit DNA la trimiterea în judecătă.
Instanța a dispus recuperarea prejudiciului de peste un milion de lei de la cei implicați.
Obligă pe inculpaţii Toma Adrian Nicolae şi Alexa Bogdan Vasile în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. Inginer Consultant S.R.L. Botoşani (cu fostul sediu în Şcheia, judeţul Suceava) să plătească părţii civile Municipiul Botoşani – prin primar suma de 1.061.640,28 lei, cu titlul de daune, plus dobânzile calculate conform art.42 alin.2 din OUG nr.66/2011, de la data achitării sumelor de către partea civilă şi până la restituirea efectivă a acestora din care: – 490.136,32 lei în solidar şi cu inculpatul Humă Marcel şi cu S.C. HIT AG S.R.L. Botoşani – prin administrator judiciar C.I.P.I. Marinela Popa, – 359.559,20 lei în solidar şi cu inculpatul Humă Marcel şi S.C. SIGNUM HIT AG S.R.L. Botoşani; – 170.000 lei în solidar şi cu S.C. CONFAST S.R.L. Botoşani.
da asta pdl-pnl taia salariile si pensiileridicau sau furau masinile botosanenilor in anii de trista amintire sa aiba ce fura gastile portocalii acum galbejite…..nu se recupereaza nimic…. nu mai am incredere in justitie ….
Vreau sa pdl actualii pnl sa iasa in strada sa strige recuperarea banilor furati de gastile lor….