Alerta a venit de la Agenţia Medicamentului din Franţa (ANSM), care atrage atenția asupra unui medicament ce poate fi dăunător copiilor sub doi ani. Este vorba de medicamentul împotriva diareei, Smecta, care are un conținut mare de plumb și care nu poate fi utilizat de copii mai mici de doi ani și de femeile însarcinate.
Autorităţile din Franţa susţin că plumbul poate ajunge în sânge.
Ca măsură de precauţie, ANSM cere a nu se mai folosi aceste medicamente la copiii sub doi ani, din cauza riscului prezenţei unei cantităţi infime de plumb, chiar dacă tratamentul este de scurtă durată. De asemenea, ANSM cere ca prospectul pentru Smecta şi alte medicamente pe bază de argilă, cum ar fi Diosmectita, recomandate în tratamentul diareei acute să fie schimbat, potrivit unui comunicat al ANSM.
Potrivit aceluiaşi comunicat, până acum nu fost semnalate cazuri de intoxicaţie cu plumb din cauza utilizării Smecta la bebeluşi şi copii mici sau a medicamentului generic Diosmectita.