Două persoane au ajuns, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la Spitalul Județean de Urgență Mavromati din Botoșani, după un incendiu în scara unui bloc din municipiu. Cei doi sunt locatari într-un bloc de pe Aleea General Gheorghe Avramescu și s-au intoxicat cu fumul generat de incendierea unui frigider aflat pe casa scării.
„ Șapte persoane au fost evacuate de pompieri, trei dintre ele cu ajurorul scării de la etajul. Concomitent, s-a intrevenit pentru stingerea incendiului si evacuarea fumului”, susțin reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență.
Focul ar fi fost generat de niște tineri care au participat la o petrecere într-un apartament din scara respectivă. Pentru a se distra, aceștia au dat foc la frigiderul scos din uz. Fumul intens a inundat întreaga scară, iar locatarii au devenit victime ale acestuia. Pe lângă cele două persoane intoxicate cu monoxid de carbon, alte trei au primit îngrijiri după ce au suferit atacuri de panică. La fața locului s-au deplasat echipaje de ambulață, poliție și pompieri.