Unul dintre cei mai cunoscuți oameni de afaceri din Botoșani, Iulian Căzăcuț, a declarat, joi, în cadrul ședinței Comitetului de combatere a bolilor, că există un program de vânătoare și se fac eforturi pentru ca mistreții din fondurile sale de vânătoare să nu scape, astfel încât să nu se permită răspândirea virusului de Pestă Porcină Africană.
El susține că se încearcă recoltarea prin pândă, fără ca animalele să se sperie, pentru că altfel există riscul ca acestea să ajungă în câmp sau în gospodării.
„Noi ne dorim să îi împușcăm cât mai repede, să lichidăm efectivul cât mai repede […] Cu toată priceperea vânătorilor, sunt factori cu care poți să ai succes la vânătoare sau poți să nu. Cert este că noi o să ne dăm în continuare silința să recoltăm cât mai repede tot efectivul din zonă. De asemenea, o primă mișcare asa, prin focurile pe care le tragem noi nu ne dorim să îi dislocăm, să-i ținem acolo aproape, să nu îi trimitem în câmp, să nu ajungă în alte fonduri de vânătoare, să ajungă prin gospodării ș.a.m.d., deci trebuie toate acțiunile făcute cu mare responsabilitate”, a spus Căzăcuț.
El a precizat că este foarte greu de dat de mistreți deoarece nu este zăpadă și nu sunt urme, iar ei cum aud gălăgie imediat au plecat.
„Facem doar prin pândă, care începe în jurul orei 04.00, în fiecare după-amiază și continuă până seara la 08.00, până când rezistă și vânătorii respectivi să facă treaba asta, că e foarte întuneric. Și acolo, fiecare are responsabilitate ca vânător. Noi dăm autorizație, dar el răspunde de ce trage, cum trage, să identifice foarte bine în întunericul acela”, a mai precizat Căzăcuț.