Investiţie uluitoare aprobată de Consiliul Local din Ştefăneşti, judeţul Argeş: 130.000 de euro pentru amenajarea unui grup sanitar la o grădiniţă, potrivit ȘtirileProtv.ro.
În vreme ce localnicii sunt miraţi de o asemenea sumă uriaşă pentru câteva toalete, reprezentanţii primăriei spun că, de fapt, întreaga clădire va fi renovată cu aceşti bani. La grădiniţă din satul Izvorani sunt înscrişi 14 copii, dar marți, înainte de sfârşitul programului, nici ei şi nici educatoarea nu mai erau acolo.
Un cetăţean revoltat a anunţat pe Facebook ce au votat consilierii locali, iar reacţiile nu au întârziat să apară. “E preţul unei vile”, au comentat mai mulţi localnici, intrigaţi de valoarea investiţiei. Primăriţa susţine însă că oamenii nu au înţeles bine situaţia. Deşi hotărârea se referă la amenajarea unui grup sanitar în incinta grădiniţei, proiectul ar fi, de fapt, mult mai amplu. Cel puţin pe hârtie.
Jenica Dumitru, primar Ştefănești: “Se va reabilita toată grădinița, se va face un parc de joacă în fata grădiniţei, pentru copii, se va introduce toaleta care este în afară grădiniţei în interiorul grădiniţei, o parte a grădiniţei va avea ca destinaţie after school şi cealaltă – grădiniţă normală.”