Deputatul PSD Botoșani Răzvan Rotaru a declarat astăzi că votul reprezentanților PNL din Botoșani și din celelalte județe pentru respingerea bugetului pe 2019 și amânarea promulgării acestuia de către președintele Iohannis înseamnă blocaj la creşterea alocaţiilor pentru copii, blocaj la investiţii, blocaj la creşterea pensiilor, blocaj la creşterea salariilor, blocaj la dezvoltarea fiecărei comunități locale.
„Din păcate, lipsa de responsabilitate și de interes s-a dovedit și în cazul parlamentarilor PNL Botoșani, Cristian Achiței și Costel Șoptică, cel din urmă și președinte al liberalilor botoșăneni care după ce a votat pentru respingerea investițiilor în județul Botoșani, a declarat senin, citez: „am votat împotriva bugetului de stat și a bugetului asigurărilor sociale”.
Domnule senator PNL cum puteți să arătați atâta ipocrizie față de botoșăneni și să spuneți că doriți să avem drumuri, austostradă, investiții în școli, grădinițe, dispensare medicale și dotări cu echipamente moderne pentru spitale, alimentări de apă și canalizare la Botoșani, când recunoașteți că nu ați votat pentru interesul celor care v-au trimis în Parlament. Rușine să vă fie domnule Șoptică atât dumneavoastră, cât și colegului Achiței pentru disprețul arătat botoșănenilor prin votul din Parlament.
Ați fost trimiși în Parlamentul României ca să luptați pentru acest județ, nu doar să încasați o indemnizație și să vă plimbați pe banii botoșănenilor până la București și înapoi. Rușine domnilor de la PNL Botoșani pentru lipsa de bun simț pe care ați arătat-o față de cetățenii județului Botoșani prin votul pe care l-ați dat pentru blocarea alocărilor de fonduri care trebuiau să ajungă în Botoșani”, a declarat Răzvan Rotaru.
În guvernarea PSD toate resursele alocate domeniilor vitale cum sunt educația, sănătatea, investițiile, toate sunt consistent mai mari față de perioada guvernului lui Klaus Iohannis, guvernul Cioloș.
„Dacă bugetul propus de PSD+ALDE nu este bun, cum a putut președintele să aprobe bugetul Guvernului Cioloș care prevedea cu 10 miliarde mai puțin la educație, cu 16 miliarde mai puțin la sănătate și cu 10 miliarde mai puțin pentru comunitățile locale?
În cârdășie cu PNL și cu restul partidelor din Opoziție, președintele Iohannis blocheză România! E fără precedent! Niciodată în istoria României nu a fost un președinte care să blocheze bugetul național.
Asistăm în ultimile luni la declarațiile domnului Klaus Iohannis, candidatul PNL orbit de patimă electorală. În disperarea sa pentru un nou mandat politicianul Iohannis a ajuns să sacrifice dezvoltarea României. Contestarea bugetului la Curtea Constituțională a României este un act deliberat de blocare a economiei naționale”, a subliniat Răzvan Rotaru.
sursa: comunicat PSD
Domnul deputat sa nu ii lasati sa ne taie pensiile , salariile ca astia la asta se pricep , credeti ca daca erau ei pdl-pnl ne duceau la sapa de lemn! rusine sa le fie!
la politia locala salariu de 6000 lei !
La Suceava un nebun a facut groapa de gunoi in varful muntelui , tot un pedelist acum galbejiti de ura ..Au relatat la televiziunile din Japonia, Albania, Costa Rica, Argentina …cum sa faci groapa de gunoi in varful muntelui ???
NUMAI LA PDL SE POATE ASA CEVA!