O puștoiacă de numai 10 ani și-a lansat, duminică, chiar de Dragobete, într-un cadru festiv, prima carte. Nu este orice fel de carte, ci una cu povești educative dedicate mediului înconjurător. Copila, pe nume Izabela Buhinschi, este elevă a Școlii gimnaziale nr. 11 și, totodată, membră a redacției Buzz și a deținut, timp de aproape un an, rubrica ei intitulată „Poveștile Izei”.
În cadrul acestei rubrici, Izabela scria povești prin care a încercat să-i facă pe copiii de vârsta ei să conștientizeze pericolul pe care îl presupune aruncarea la întâmplare a deșeurilor electrice. Cartea este realizată de Asociația Buzzmedia în cadrul programului Patrula de Reciclare al Asociației Române pentru Reciclare Ro Rec.
La evenimentul de lansare a cărții a fost prezentă și învățătoarea copilei, Elena Bucur. Aceasta a vorbit foarte apreciativ la adresa micuței. „Pentru noi, cei de la Școala nr 11 și pentru colectivul clasei a IV-a, este o onoare acest moment, pentru că nu este o surpriză de a întâlni copii talentați și valoroși. Sunt foarte mulți copilași talentați pe diverse direcții, dar astăzi vorbim despre Izabela care, în acest plan, este o valoare, este un copil unic. Este o emoție și pentru mine pentru că acest copil nu este frumos numai la chip, ci în primul rând, este frumos la suflet. Acea frumusețe interioară pe care și-a exprimat-o în această carte. Merită să fie în atenția colegilor ei pentru că este o temă conjuncturală, valoroasă și ar trebui ca această atitudine să se dezvolte pornind de la noi, iar Izabela o face. Iar pentru acest lucru chiar merită o atenție deosebită pentru că din rândul copiilor pornesc asemeni atitudini civice, În colectivul clasei este iubită, prețuită, pentru că se comportă ca un copil bine crescut și îi place să transmită aceste lucruri și colegilor ei”, a spus doamna învățătoare care a mai atras atenția asupra faptului că mai ales azi este nevoie de valori reale, de modele.
Despre cartea Izei au vorbit profesoara de limba română și scriitoarea, Maria Baciu și muzeograful Ana Florescu. Maria Baciu s-a referit la ineditul pe care îl presupune educația pe care Izabela și-a propus s-o facă. „Copiii sunt îngerii acestui pământ, trebuie să le acordăm toată atenția noastră, toată bucuria noastră, pentru că ei la rândul lor, ne dau bucurie. (…) Sunt în fața unui lucru care pe mine mă face să mă mir, în sensul că o găzuță, un copil a devenit autor de carte. Cartea este la fel de mare precum copilul. Copilul de 10 ani, cartea cât o palmă. Dar în această carte există o concepție. Copilul și-a pus mintea la contribuție și a vrut să ne facă tuturor educație așa cum se face pe întregul pământ, să apărăm planeta. Așa zisele povești sunt scrise cu îndemânare, cu dăruire”.
Ana Florescu s-a referit la importanța apariției acestei cărți în contextul societății actuale. „Trăim într-o continuă schimbare, într-o lume care necesită tot mai multe baterii și tot mai multă reciclare și e foarte important faptul că un copil de doar 10 ani s-a gândit și -a pus în povești frumoase pentru vârsta celor ca ea, dar și de alte vârste, asemenea învățături de bine pentru o societate care are nevoie de un ghid de bune practici. Mă simt deosebit de onorată de invitație, cunosc ce fac cei de la Buzz de mulți ani și aș dori să mai spun un lucru, așa cum o inimă nu poate fi împărțită în două, așa o societate nu poate trăi decât împreună și în asemenea activități”, a spus Ana Florescu.
Alături de Izabela care și-a lansat cartea în cadrul evenimentului dedicat celor 8 ani de existență ai ziarului Buzz, au fost și doi dintre profesorii-coordonatori ai programului Patrula de Reciclare care se desfășoară la nivel național de 8 ani, respectiv Cecilia Vicoveanu de la Cercul pentru Protecția Mediului și Georgeta Oniciuc de la Școala Gimnazială Octav Băncilă, ambele cu rezultate deosebite cu Patrulele pe care le conduc la nivelul județului Botoșani. Cartea conține și câteva ilustrații ce pot fi colorate, acestea fiind realizate de alte trrei tinere: Denisa Sandu, Paula Ifrim și Laura Aivănesei.
Izabela a oferit autografe și împreună cu reporterii Buzz și colegii și prietenii ei s-a bucurat de un concert susținut de Alexandra Cuza, concurentă la Vocea României în cel mai recent sezon. Alexandra este din Suceava și a fost invitata copiilor-reporteri și pentru că este jurnalist în localitatea sa natală, acum lucrând la Radio Top.
Cartea „Poveștile Izei” a apărut prin susținerea din cadrul programului Patrula de Reciclare. Spectacolul de la Uvertura Mall a fost prezentat de trei dintre membrii cercului de jurnalism Micii Reporteri unde se realizează ziarul Buzz: Karina Todireanu, Ioana Crăiniciuc și Iosif Pintilie.