Plângeri penale depuse de asociațiile de animale la Inspectoratul de Poliție Județean, după ce mai mulți câini din Pomârla au fost uciși pentru a împiedica răspândirea pestei porcine africane. Anunțul a fost făcut, vineri, în cadrul ședinței Comitetului Local de Combatere a Bolilor de șeful Inspectoratului de Poliție Județean, Viorel Șerbănoiu.
”Am primit mai multe plângeri vis-a-vis de acţiunea de la Pomârla. Strict numai pe Pomârla. Sunt înregistrate , urmează să facem verificări conform legii şi automat le vom comunica”, a declarat Şerbănoiu.
Întrebat dacă primarul de Pomârla, Dumitru Chelaru riscă ceva, Șerbănoiu a spus că nu se poate pronunţa în acest moment..
„Aţi văzut şi punctul de vedere al doamnei director”, a mai spus șeful IPJ.
Directorul Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, Minodora Vasiliu, a prezentat în cadrul ședinței legea care obligă autoritățile să ia măsuri împotriva animalelor care transmit boala, pentru protejarea faunei și florei sălbatice, pentru prevenirea unor daune importante și pentru securitate publică.
”La Pomârla, vectorul principal de transmitere a bolii a fost câinele sălbăticit, cei doi porci se aflau într-un perimeteru împrejmuit. Din ancheta pe care am avut-o și faptul că s-au văzut lucrurile acestea și s-a spus că există 15-20 câini care sunt sălbăticiți, intră și ies din pădure, un dute-vino, am considerat, nu numai neapărat că facem curățenia în primării, am considerat normală măsura de a merge pe această lege și de a nu permite virusul la porcul domestic. Asta nu înseamnă că noi decidem în Comitetul Local să facem curățenie de câini fără stăpân în toate comunele din județ”, a precizat Minodora Vasiliu.
Iubitorii de animale vor organiza, duminică, un protest în fața Prefecturii, nemulțumiți de decizia autorităților de a ucide câinii.