Pe drumurile naționale de pe raza DRDP Iași, circulația este asigurată, sâmbătă dimineață, fără evenimente rutiere cauzate de starea vremii sau a carosabilului.
Mai ninge slab în județele Vancea, Neamț și Suceava, iar în restul regiunii nu se înregistrează precipitații.
Temperatura aerului este cuprinsă între -8°C la Câmpulung Moldovenesc (jud. Suceava) și -5°C la Bacău și Focșani (jud. Vrancea).
În continuare, sudul și centrul Moldovei se află sub incidența unei avertizări Cod galben de vânt puternic, cu viteze de peste 60 km/h, cu risc de spulberare a zăpezii și transportare a acesteia pe carosabil. Momentan, vântul bate cu 50-60 km/h în județele Suceava (Ilișești), Vrancea (Bârsești) și Galați (zona Tecuci), iar în rest, cu 20-30 km/h din sector NE în județele Bacău, Vaslui, Botoșani și Neamț.
Se circulă în condiții de iarnă, cu strat de zăpadă frământată de 1-2 cm pe carosabil în județul Vrancea (DN2L, DN2M, DN2R), în rest, carosabilul fiind umed porțiuni de zăpadă frământată 0-1 cm în județul Suceava (DN17, DN 17A, DN18), respectiv umed cu porțiuni uscate sau uscat total, în rest.
Pe timpul nopții, DRDP Iași a acționat în permanență pe drumurile din administrare, folosind în acest scop 199 autoutilaje și 1.083,2 tone material antiderapant. În prezent pe raza DRDP Iași se acționează cu 79 de autoutilaje.