Parcul de agrement Cornișa este promovat la Târgul de Turism al României Romexpo, care are loc în perioada 21-24 februarie, la București. Eugen Țurcanu, directorul Direcției Servicii Publice, Sport și Agrement Botoșani, a declarat că standul prezintă imagini cât mai colorate și sugestive de la Parcul Cornișa, echipamente care sunt folosite în parc, un monitor pe care se vor derula fotografii cu și despre Botoșani, pixuri și odorizante auto personalizate cu Cornișa.
”Avem o delegație plecată acolo și mă voi deplasa și eu. Încercăm să prezentăm Cornișa cât mai frumos, să luăm contact cu firme ce operează în domeniul turismului, cu posibili parteneri pentru a reuși să ne promovăm și să-i convingem să vină la Botoșani măcar o zi-două. Vrem să facem atractiv Botoșaniul ca și destinație turistică”, a precizat Eugen Țurcanu.