Deputatul PSD Botoșani Răzvan Rotaru dezaprobă și condamnă comportamentul public al liberalilor din județul Botoșani și din fiecare regiune a țării privind modul de prezentare a votului din Parlament pe marginea Bugetului și a legiilor privind salariile și pensiile românilor.
„Nesimțirea și tupeul liberalilor, în lipsa proiectelor serioase, a depășit orice imaginație. Oricât de mult încearcă să transmită informații false despre mine și colegii mei din Botoșani și din alte județe și ne jignesc prin atacuri la persoană, botoșănenii și toți românii și-au dat seama ce au făcut dânșii cât au fost la Guvernare și ce a făcut PSD. Portocalii revopsiți în galben au luat de la fiecare pensionar și salariat la stat câte 25%, iar acum se prefac că nu mai știu. Cu PSD la guvernare în ultimii doi ani salariul unui medic rezident a crescut de la 2.621 lei la 5.700 lei, a unui medic specialist grad V de la 4.413 lei la 12.375 lei. Un profesor debutant cu salariul de 1.962 lei va avea anul viitor 3.520 lei. Punctul de pensie a crescut de la 871,7 lei în 2016 la 1.100 lei în 2018 și va ajunge la 1.265 lei în 2019. Este o realitate rece, a cifrelor economice, care nu poate fi pusă de nimeni la îndoială, nici chiar de foștii pedeliști care se ascund în actualul PNL”, a declarat Răzvan Rotaru.
Marius Budăi, ministrul Muncii și Justiției Sociale, a explicat foarte clar că în acest moment valoarea punctului de pensie este 1.100 de lei, iar dacă s-ar fi ales varianta PNL, valoarea punctului de pensie era 1.045 de lei. De asemenea, acesta a precizat că pensiile au fost mărite anticipat, începând cu 1 Iulie 2017 pentru anul 2018 și la 1 Iulie 2018 pentru anul 2019, cu mai mult decât rata inflației și creșterea reală a salariului mediu brut.
România a mers bine de fiecare dată când PSD a fost la guvernare. În schimb, de fiecare dată când liberalii au fost la guvernare, România a fost în declin economic, salariile și pensiile au fost tăiate, iar puterea de cumpărare a scăzut.
„Românii vor ține minte când vor fi cu ștampila în mână în cabina de vot: vor avea de ales între continuarea creșterilor de pensii și salarii promisă și respectată de PSD și oprirea majorărilor sau chiar tăierea pensiilor și salariilor, pe care cei de la PNL și USR le consideră exagerate și nerealiste. În lipsă de idei şi de soluţii, liberalii continuă să arunce în dezbaterea publică minciuni grosolane, care-i discreditează şi care dovedesc lipsa de viziune şi pregătirea precară a celor care pozează în oameni politici respectabili. Fac un apel la liderii PNL să nu mai mintă pensionarii că nu mai sunt bani de pensii, să nu mai dezinformeze cetățenii că nu își vor mai primi salariile. Atâta timp cât PSD este la Guvernarese vor respecta toate angajamentele și vor fi fonduri pentru creșterile de pensii și salarii și pentru investiții, așa cum ne-am asumat atunci când am prezentat oferta electorală”, a subliniat parlamentarul social-democrat.