Un bărbat din Botoșani a spart, vineri seară, geamurile de la Unitatea Primiri Urgențe a Spitalului Județean.
Nemulțumit de timpul de așteptare, tânărul de 35 de ani, care se afla sub influența băuturilor alcoolice, a distrus un geam de la intrarea în camera de tria, a adresat injurii personalului medical și a făcut scandal, determinând-o pe asistenta de serviciu să apeleze numărul unic de urgență 112.
Deși personalul medical a fost nevoit să suporte comportamentul recalcitrant al bărbatului, rănile pe care acesta și le-a provocat singur când a spart geamul au fost îngrijite tocmai de cei vizați de mulțumirile de mai devreme.
După ce a fost pansat, jandarmii l-au condus la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani, unde i-au întocmit actele de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „distrugere” și ,,tulburarea ordinii și liniștii publice” , dosarul urmând a fi înaintat către Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoșani, în vederea soluționării.