Județul Botoșani va primi anul acesta cu peste 50% mai multe fonduri pentru infrastructura de drumuri, comparativ cu anul trecut. Este vorba de 20,8 milioane de lei, banii urmând să fie folosiți pentru turnarea de covoare asfaltice pe mai multe porțiuni de drumuri județene, dar și pentru peticiri.
Vicepreședintele Consiliului Județean, Dorin Birta, susține că anul acesta se va turna covor asfaltic în două straturi pe drumul Prăjeni, după care se va interveni pe drumul Botoșani-Orășeni Deal, porțiunea de pădure de la Orășeni Deal până la Mesteacăn, Joldești-Tudora, limita de județ Suceava.
Se are în vedere și tronsonul Baisa -Corni, însă aici sunt mai multe lucrări, inclusiv intervenție la fundația drumului. De asemenea, dacă bugetul va permite, se va interveni și pe Dorohoi-Hilișeu-Pomârla, Dorohoi-Dumeni, Vorniceni-Cordăreni, porțiunea impracticabilă de 3,3 km, Roma-Nicșeni-Dorobanți cu covor asfaltic de la Podeni, Săveni-Podriga și Podriga spre Coțușca și eventual Havârna-Mileanca.
”Prioritățile sunt covoarele asfaltice. Avem plus anul acesta de 60 miliarde lei față de anul trecut. Vom turna covoarea asfaltice în două straturi și într-un strat, depinde de structura drumului. Pe cele mai multe drumuri se va turna covor într-un strat, iar Prăjeniul obligatoriu în două straturi”, a menționat vicepreședintele CJ Botoșani.
Aproximativ cand încep lucrările la drumul Prajeni?