Spitalul Județean a achiziționat imprimante pentru etichetarea analizelor de laborator. Eticheta care va fi pusă pe recipientele pentru analize conține un cod de bare, numele pacientului și numele analizelor cerute.
Aparatele vor funcționa la Spitalul Județean și Secția Pediatrie.
”Este o imprimantă cu cod de bare pentru sânge și alte produse biologice, la blocul central de pe Marchian și Secția exterioară de pediatrie. Este o imprimantă specială pentru etichetarea analizelor. Erau necesare pentru a preveni disfuncționalitățile și încurcarea probelor”, a declarat medicul Livia Mihalache, managerul Spitalului Județean.