Patru porci din două gospodării vor fi incinerați, după suspiciunea de gripă porcină de la Pomârla. Este vorba de cei doi porci cu suspiciune din Cantonul Silvic Gherțeni Pomârla și alți doi porci din gospodăria celui care se îngrijea de animale. Joi, la Prefectură s-a întrunit Comitetul Local de Combatere a Bolilor și s-a discutat asupra acestei situații.
”Inevitabilul s-a produs. Avem o suspiciune de pestă porcină africană la porci domestici într-o exploatație din comuna Pomârla. Spun suspiciune pentru faptul că avem confirmarea virusului de la laboratorul din Suceava și așteptăm confirmarea de la laboratorul din București”, a declarat prefectul Dan Șlincu în deschiderea ședinței.
Minodora Vasiliu, directorul Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Botoșani, a declarat că au fost luat măsuri pentru suspiciune și urmează ca în cazul în care este confirmat virusul și de laboratorul de la București să se ia noi măsuri.
”Suspiciunea este la doi porci domestici: o scroafă gestantă și un vier. Faptul că în această exploatație, ieri, în momentul în care acești porci erau în agonie a intrat și îngrijitorul , și având în vedere că îngrijitorul are doi porci, s-a decis ca măsură preventivă și porcii din exploatația îngrijitorului. Astăzi, împreună cu Primăria Pomârla, s-a făcut groapa și am luat toate măsurile cu Poliția de frontieră, IPJ . Vom asoma cei patru porci, întâi în exploatația în care nu avem suspiciune de pestă, și vorbesc de îngrijitor, după care vom merge la exploatația unde există suspiciunea și vor fi ridicați. Vom lua probe de țesut și de organe și incinerați, conform legii”, a precizat directorul DSVSA Botoșani.
La această dată există zonă de protecție pe cinci unități administrativ-teritorialei: Pomârla, Hilișeu Horia, Dersca, Cristinești și Ibănești.
Parca cineva spunea anul trecut,dupa o sedinta de urgenta,ca atit timp cit eu sint… in jud.Botosani,nu va fi acestnecaz.Il mai stie cineva cum il cheama?