Poliţia Română a anunţat că va investi o sumă considerabilă într-un program de operaționalizare a sistemului de identificare și recunoaștere facială NBIS (National Biometric Identification System). NBIS va permite introducerea și preluarea de imagini faciale digitale în și din baza de date organizată la nivelul Poliției Române și va facilita căutări, verificări și comparații ale acestora cu cele provenite din diferite surse (CCTV – sisteme TV cu circuit închis, webcam, telefoane mobile, ATMcam etc.), operațiuni în urma cărora va fi posibilă recunoașterea persoanelor, scrie evz.ro.
De asemenea, sistemul va putea realiza procesarea imaginilor persoanelor cu fața parțial acoperită sau a fotografiilor de calitate scăzută, provenite de la persoane suspecte și persoane cu identitate necunoscută. NBIS va fi interconectat cu autoritățile de aplicare a legii din UE prin intermediul sistemului sTESTA.
Proiectul este co-finanţat de Comisia Europeană, în cadrul Programului Naţional Fondul pentru Securitate Internă. Contribuţia Uniunii Europene este 5.761.859,54 de lei, iar contribuţia părții române este de 1.920.619,84 lei. Proiectul are ca beneficiari Institutul Național de Criminalistică și Direcția de Comunicații și Tehnologia Informației din cadrul Poliției Române, având ca partener Direcția Generală de Comunicații și Tehnologia Informației din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.
eehehe….deacum sa vezi cumatrie, mergi la proteste,esti contra guvernului….esti urmarit non-stop de Big Brother