Poliția din Botoșani îi „vânează” pe șoferi cu un al doilea radar nou. După ce au montat un sistem de măsurare a vitezei pe o Dacia Logan de tip nou la Darabani, Inspectoratul Județean de Poliție a pus în funcțiune un al doilea radar și în municipiu.
Echipamentul este montat tot pe o Dacia Logan de tip nou, cu numere MAI, care aparține Biroului rutier din cadrul Poliției municipiului Botoșani. Cele două mașini înlocuiesc, practic, două Dacia Logan MCV care, din cauza uzurii, au fost retrase. Noul Logan radar de la municipiu putea fi văzut, miercuri, pe străzile din Botoșani.