Patru tineri, paralizaţi de drogul ‘Zombie’, au fost găsiţi într-o maşină, pe o stradă din Constanţa. Poliţiştii au fost cei care au făcut teribila descoperire. Totul s-a întâmplat, ieri, 4 februarie, în cea mai aglomerată zonă din Constanţa, respectiv Piaţa Tomis III.
Cei patru tineri, cu vârste cuprinse între 21 şi 23 de ani, toţi din judeţul Ialomiţa, se aflau într-un autoturism marca Skoda, parcat complet aiurea, la intrarea în piaţă.
Unul dintre tineri a reuşit să deschidă geamul portierei, iar din interior ieşea un fum gros, cu miros specific substanţelor halucinogene.
Oamenii au sunat la numărul unic de urgenţă 112, atunci când au văzut că cei patru sunt nemişcaţi în maşină.
Paralizaţi de drogul ‘Zombie’, găsiţi de poliţişti cu ţigara în mână
După apelul la 112, la faţa locului s-a deplasat un echipaj format din poliţişti ai Secţiei 2 şi jandarmi din cadrul Grupării Mobile Tomis.
Anchetatorii i-au găsit pe cei patru tineri paralizaţi, fără să se poată mişca, iar unul dintre ei avea în mână o ţigară pe care se pregătea să o ruleze.
Cei patru tineri au fost lăsaţi să îşi revină, iar ulterior au fost conduşi la sediul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate, acolo unde au fost audiaţi.
Ulterior, cei patru au fost lăsaţi în libertate.
Sursa: Observator.tv