Un pustnic care a produs un grav accident rutier, în care au fost răniți un botoșănean de 30 de ani, și fiul său, de cinci ani, a fost condamnat definitiv, marți, după ce Curtea de Apel Suceava a respins apelul acestuia și a menținut decizia dată de magistrații Judecătoriei Rădăuți: trei ani și două luni de închisoare pentru ucidere din culpă. Decizia este definitivă.
Florin Ștefan, cunoscut drept „pustnicul de la Costileva”, circula, la 23 aprilie 2016, cu o Toyota Hilux, cu volan pe dreapta, pe DJ 209G pe raza satului Paltin, comuna Brodina, din județul Suceava, pe directia comuna Ulma spre comuna Brodina.
Ștefan Florin avea o vechime de mai puţin de șase luni de la obţinerea permisului de conducere. În autoturism se aflau șase persoane.
În faţa autoturismului circula un alt autoturism, iar în același timp, Constantin S., de 30 de ani, conducător al autoturismului Renault înmatriculat în Botoșani, circula pe sensul opus, pe direcţia Brodina spre Ulma. În mașină se mai aflau ca pasageri: C.G. și S.M.E..
Autoturismul Toyota Hilux, condus de Ştefan Florin, ajunge din spate autoturismul neidentificat și se înscrie în depășirea acestuia. După ce execută manevra de depășire, conducătorul auto Ştefan Florin intenţionează să revină pe banda sa de circulaţie, dar manevra nu-i reușeste, derapează, apoi lovește în partea stângă mijloc spate autoturismul Renault Laguna din Botoșani.
În urma impactului, autoturismul Renault Laguna este proiectat spre dreapta sensului de mers, cu rotire în sens invers acelor de ceasornic, cu circa 90 grade. Tot în urma impactului, autoturismul Toyota Hilux este proiectat spre stânga apoi se rostogoleste lateral, de două ori.
Din accident a rezultat decesul pe loc a lui Gheorghe Covașă, de 79 de ani, și decesul ulterior la spital a lui Alin Bejan, de 24 de ani. De asemenea au suferit vătămări corporale ceilalţi pasageri din ambele autoturisme. Ambele autoturisme au suferit avarii de peste circa 80%.
Viteza autoturismului Renault Laguna, înmatriculat BT, înainte de impact era de circa 31,5 km/h (circa 8,75 m/s), iar viteza autoturismului Toyota Hilux înmatriculat CC9003PB, înainte de impact cât și în momentul impactului era de circa 79,1 km/h( circa 29,87m/s).