Medic botoșănean: Există un grad de incultură medicală în momentul de față. Nu este normal ca la orice problemă să se sune la 112

Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean este sufocată de botoșăneni care nu prezintă urgențe reale. Medicul Bogdan Alexandroaie, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean, susține că sunt botoșăneni care cer să facă analize prin Urgențe, motivat de faptul că la laborator sau la ambulatoriu trebuie să își facă programare.

Merg la Urgențe și spun că am venit să fac analize. La laborator e cu programare, în ambulator e cu programare. Asta dovedește lipsa de educație și a unui sistem sănătos, cu baze sănătoase, în care ai drepturi, dar ai și obligații pe care trebuie să le respecți. Asta face ca numărul de prezentări din UPU să fie foarte mare”, a menționat medicul botoșănean.

Bogdan Alexandroaie crede că de vină pentru crearea unor astfel de situații este lipsa de cultură medicală a pacienților.

Ca medic spun că există un grad de incultură medicală în momentul de față. Nu este normal ca la orice problemă să se sune la 112, pentru că există o lipsă a unei legislații clare, cum există în toată Uniunea Europeană, ca atunci când ai solicitat ambulanța și se dovedește că este nejustificat se plătesc niște amenzi. În Belgia, pacienții înainte de a se prezenta într-un serviucu de urgență sună și spun problema și întreabă dacă au vreun mijloc sau posibilitate de a temporiza situația până a doua zi când se prezintă la medicul de familie, în primul rând. Pentru că el este cel care deține fișa medicală a pacientului respectiv”, a adăugat Alexandroaie.

 

One thought on “Medic botoșănean: Există un grad de incultură medicală în momentul de față. Nu este normal ca la orice problemă să se sune la 112

  1. Lipsa de cultura medicala la pacienti?
    Dar ce se intampla, d-le Alexandroaie, cu pacientii care sun la 112, vine ambulanta fara defibrilator si de acolo lupta contra cronometru… unii scapa, alti nu?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *