Municipiul Botoșani este tot mai aproape de implementarea efectivă a finanțării de 6.975.000 euro aprobată pentru comunitățile marginalizate. Reprezentanți ai Primăriei Municipiului Botoșani și ai Asociației Grup de Acțiune Locala “Botoșani pentru Viitor” au participat joi, 30.01.2019, la București, la o întâlnire cu autoritățile de management pentru Programul Operațional Regional și Programul Operațional Capital Uman, în contextul demarării celei de-a treia etape a procesului de Dezvoltare Locală Plasată sub Responsabilitatea Comunității, respectiv realizarea investițiilor în infrastructură și resurse umane.
Această etapă va începe oficial odată cu publicarea de către autoritățile de management a ghidurilor solicitantului pentru cele două programe, prognozată pentru luna martie a anului curent, ceea ce va permite GAL Botoșani pentru Viitor să lanseze primele apeluri de proiecte începând cu luna aprilie.
Pentru fiecare dintre investițiile aprobate pentru Municipiul Botoșani, Primăria Botoșani și ceilalți beneficiari eligibili vor depune fișe de proiect la GAL Botoșani. După evaluare, GAL le va transmite la cele două autorități de management pentru avizul final și încărcarea proiectelor în platforma electronică MySMIS pentru implementarea acestora.
“Este o veste pe care o așteptăm din decembrie 2017, atunci când a fost aprobată Strategia de Dezvoltare Locală pentru GAL. Avem în sfârșit termene clare înaintate de cei care gestionează la București acest program, putem trece la absorbția efectivă a celor aproape 7 milioane de euro”, a declarat primarul Cătălin Flutur.
Investițiile aprobate prin GAL ”Botoșani pentru Viitor” se adresează unui areal ce cuprinde două zone urbane marginalizate (Parcul Tineretului și Centrul Vechi), cărora li se adaugă o zonă urbană funcțională, delimitată la nord de Străzile Tomis, Zimbrului, Împărat Traian, la est de Străzile Săvenilor, Tudor Vladimirescu, I.C.Brătianu, la sud de Străzile Petru Rareș, Victoriei, 1 Decembrie, iar la vest de Străzile Octav Onicescu, Poporului, Libertății și Mușat Vodă.
Strategia aprobată prevede printre altele: asfaltarea străzilor din spatele cartierului Împărat Traian, reabilitarea locuințelor sociale, crearea unei zone de relaxare în zona scuarului de la Liceul Pedagogic, amplasare de mobilier urban și terenuri de joacă pe întreg arealul, amenajare peisagistică a sensurilor giratorii, îmbunătățirea siguranței cetățenilor și a monitorizării traficului prin montare de camere video wireless precum și reabilitarea iluminatului public. Aceste investiții în infrastructură vor fi dublate de proiecte ai căror beneficiari direcți vor fi locuitorii arealului deservit de GAL. Astfel, 300 de copii în risc de abandon școlar vor beneficia de un program after school, 20 de tineri care au abandonat școala vor avea la dispoziție un program ”A Doua Șansă”, 840 de persoane în risc de sărăcie vor beneficia de analize medicale gratuite, 100 de persoane în risc de excluziune socială vor primi zilnic o masă caldă, 420 de persoane vor beneficia de servicii de ocupare (informare și consiliere, mediere a muncii dintre care 210 vor obține o calificare iar 53 vor primi sprijin activ în vederea angajării.