Cum va fi vremea de Mărțișor. Prognoza ANM, revizuită!

Ghiocel3Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza meteo pe o lună, respectiv până pe 4 martie.

Săptămâna 04.02.2019 – 11.02.2019

Temperatura aerului va avea valori mai ridicate decât cele specifice acestui interval la nivelul întregii țării, abatere termică pozitivă ce va fi mai accentuată în regiunile centrale și sudice.

Regimul pluviometric va fi excedentar în sud-vestul țării și îngeneral deficitar în regiunile centrale, nordice și nord-vestice. În rest, cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă.

Săptămâna 11.02.2019 – 18.02.2019

Temperatura aerului va avea valori ușor mai ridicate decât cele specifice acestei săptămâni în regiunile centrale, vestice și nord-vestice, iar în rest valorile termice vor fi apropiate de cele normale ale perioadei.

Cantitățile de precipitații estimate a se înregistra în această săptămână vor fi ușor deficitare în cea mai mare parte a țării.

Săptămâna 18.02.2019 – 25.02.2019

Temperatura aerului va avea valori ușor mai coborâte decât cele specifice perioadei în nord-estul țării și la munte, iar în rest, valorile termice se vor situa în jurul celor normale pentru acest interval.

Regimul pluviometric va fi ușor excedentar în regiunile estice și sud-estice, iar în rest, cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele specifice acestei săptămâni.

Săptămâna 25.02.2019 – 04.03.2019

Mediile valorilor termice se vor situa în jurul celor normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări.

Cantitățile de precipitații estimate a se înregistra în acest interval sevor situa în general în jurul celor normale pentru această perioadă, cu posibilitatea unui ușor excedent în regiunile nord-vestice.

Sursa: Realitatea.net

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *