Un bărbat din județul Botoșani a fost înjunghiat, duminică seară, de un tânăr cu care stătuse la aceeași masă la băut. Cazul a fost înregistrat în localitatea Rădeni, acolo unde victima, de 37 de ani, a fost înjunghiată cu un cuțit de tip briceag.
Atacatorul este un tânăr de 23 de ani, care tocmai băuse alături de victima sa.
Pe fondul unui conflict spontan, tânărul de 23 de ani, a scos briceagul și l-a înțepat de două ori în spate pe bărbatul de 37 de ani.
Cel înjunghiat a sunat la 112, iar la fața locului au ajuns cadrele medicale de la ambulanță, dar și polițiștii, care l-au ridicat pe autor pentru a-l audia. În schimb, cel rănit a ajuns la Spitalul Județean de Urgență Mavromati.