Un nou accident grav s-a produs, în noaptea de duminică spre luni, în județul Botoșani. Un bărbat a ajuns în comă de gradul II la o clinică din Iași, după ce a fost lovit de o mașină. Accidentul a avut loc în municipiul Dorohoi, la ieșirea spre Darabani, din cauza unei traversări neregulamentare. Șoferul, Alexandru B., de 29 de ani, din Havârna, care conducea un autoturism Seat, a intrat în depășirea a două mașini și nu a observat victima care se angajase în traversare, fără să se asigure.
Deocamdată, identitatea victimei este necunoscută. Cel mai probabil, aceasta se afla sub influența băuturilor alcoolice. Ea a fost preluată de o ambulanță, transportată la Spitalul Județean de Urgență Mavromati Botoșani, iar de aici transferată la Iași.