Trei parohii libere, cu biserică şi casă parohială, în județul Botoșani

preoti, stiri, mitropolia moldovei, BotosaniPreoţii din Eparhia Iaşilor care îndeplinesc condiţiile impuse de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei de transfer au la dispoziţie trei parohii rămase vacante la începutul anului curent, toate trei în judeţul Botoşani.

Prima dintre acestea poartă hramul Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, se află în localitatea Vorona din Protopopiatul Botoşani, are un număr de 286 de familii arondate, cu 847 de enoriaşi, are şi biserică, şi casă parohială şi a fost declarată vacantă de la 1 noiembrie 2018, scrie Ziarul de Iași.

A doua parohie este din localitatea Cristineşti, poartă hramul Sfinţilor Arhangheli Mihai şi Gavriil, are 365 de familii pe raza de activitate, biserică şi casă parohială, este în protopopiatul Dorohoi, fiind declarată vacantă de ieri, 1 februarie. De la aceeaşi dată este liberă şi ultima parohie, tot cu hramul Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, din localitatea Ionăşeni, protopopiat Botoşani, care este şi cea mai mare: 404 familii arondate cu 916 enoriaşi, biserică şi casă parohială.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *