Acuzatii grave la adresa directorului Centrului de Plasament "Prietenia". Un baiat institutionalizat la Centrul de Plasament "Elena Doamna" din municipiul Botosani il acuza pe Andy Murariu ca l-ar fi agresat, informeaza Tele M. Baiatul spune ca incidentul s-a petrecut marti seara, in timpul unui control nocturn, la care a participat si directorul Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului, Liviu Radasanu.
Ionut are 17 ani si de cand se stie traieste prin centrele de plasament. Copilul spune ca in jurul orelor 22.00, directorul Centrului de Plasament "Prietenia", Andy Murariu, a venit in control. Dupa cum sustine baiatul, in momentul in care Murariu a ajuns in camera unde acesta dormea, pe motiv ca nu este imbracat corespunzator, a inceput sa tipe la el, dupa care l-ar fi lovit si cu pumnul in ochiul drept. Baietii sustin ca la control a participat si directorul Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului, Liviu
Radasanu, care insa nu a fost in camera cand unul dintre copii a fost lovit.
De cealalta parte, directorul Centrului de Plasament "Prietenia" neaga toate acuzatiile care i se aduc. Acesta spune ca baiatul nici nu avea ce cauta in Centrul "Elena Doamna", pentru ca el este elev la Scoala Speciala din Dorohoi, avand asigurat loc de cazare la Internat. Si directorul Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului, Liviu Radasanu, infirma ca un astfel de incident ar fi avut loc.
Directorul de la Protectia Copilului spune ca a declansat si o ancheta interna, pentru a afla de ce baiatul se afla aseara in Centrul "Elena Doamna" si nu la Dorohoi. Baiatul care sustine ca a fost lovit de seful de la "Prietenia" a depus o plangere si la Politie, iar acum urmeaza ca oamenii legii sa faca lumina in acest caz.