Județul Botoșani este fruntaș pe țară în ceea ce privește consumul de alcool în rândul adolescenților. Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog a efectuat un studiu în rândul elevilor din 13 unități de învățământ din județul Botoșani, iar concluziile sunt dezastruoase.
90% dintre adolescenți au consumat băuturi alcoolice cel puțin o dată în viață, acest indicator înregistrat la nivelul județului Botoșani depășește media națională, care este de 77,9%.
”Atâta timp cât alcoolul este vedeta petrecerii la acești tineri, este de înțeles și trebuie acționat pe linia aceasta”, a menționat Vlad Axinciuc, directorul centrului.
De asemenea, 5% dintre elevii chestionați au declarat că au consumat cel puțin odată în viață droguri ilicite, iar 50% au fumat. De asemenea, în anul 2018, au apărut primele prezentări în Unitatea de Primiri Urgențe a consumatorilor de droguri de mare risc.
Situația nu este una îmbucurătoare, cu toate acțiunile făcute în școli de Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog.
Vicepreședintele Consiliului Județean, Dorin Birta, a declarat că nu sunt suficiente acțiunile de prevenire din școli și că ar fi necesare înființarea unor centre pentru tratarea tinerilor care consumă droguri.
”Se fac eforturi foarte mari de a preveni aceste fenomene. însă ar trebui să înființăm niște centre pentru tratarea acestor tineri care cad în capcana drogurilor, fără voia lor câteodată. Cred că ar trebui o inițiativă legislativă, care poate pleca și de la noi, ținând cont că la nivel național este o creștere a consumului de droguri și să gândim o strategie legat de înființarea unor centre de tratare a acestor persoane carea i-ar putea salava”, a menționat Birta