Zeci de micuți de la Grădinița cu Program Prelungit Nr. 6 din Botoșani își vor expune, în perioada 30 ianuarie – 8 februarie 2019 , lucrările plastice în cadrul expoziței de artă intitulată ”Măștile de Anul Nou – Între ritual si tradiție”, găzduită de Filila nr. 1 Primăverii a Bibliotecii Județene ”Mihai Eminescu” Botoșani . Evenimentul a fost pregătit de copii împreună cu doamnele profesoare învățământ peșcolar Onciu Oana și Huțu Doinița, în cadrul opționalului de pictură pe care acestea îl realizează.
Plini de creativitate, copiii și-au dat frâu liber imaginației și au pictat ” mascați” care mai de care : ”Masca mea este frumoasa dar și fioroasă puțin;trebuie să fie înfricoșătoare și foarte urâtă ca răul să se sperie și să plece departe de poarta Anului Nou”–Arianna, 6 ani
”Măştile populare sunt folosite în ultimii ani exclusiv în perioada Sărbătorilor de iarnă și a Anului Nou, însă tradiţia românească de confecţionare și de purtare propriu-zisă a măştilor este un ritual pentru fiecare sezon al anului în parte, care se păstrează din perioada recreştina. Măştile si ritualurile lor subsumate sunt legate de trecerea anotimpurilor, de naştere, de nuntă şi înmormântare – principalele momente din viaţa umană. Strict referindu-ne le Măștile de Anul nou – tema expoziției – există credinţa că în perioada Anului Nou toate duhurile rele se îngrămădesc să se întrupeze sau să intre sub diferite forme pe pământ şi că acestea trebuiesc alungate. Sarcina de alungare a răului le revine măștilor și mascaților, metodele folosite fiind diverse: dans, haz ,imaginaţie și inventivitate.Asta ne-am propus și noi să le insuflăm și să le educăm și copiilor prin alegerea temei , realizarea lucrărilor și a acestei expoziții .” a declarat prof.înv.preșcolar Onciu Oana