Serviciul Patrimoniu din cadrul Primăriei Botoşani și-a modificat programul de lucru cu publicul. Potrivit viceprimarului municipiului Botoșani, Marian Murariu, măsura a fost impusă urmare a numărului mare de cetățeni care vin cu diferite solicitări, blocând de multe ori activitatea funcționarilor.
Astfel, programul cu publicul va fi în intervalul orar 8.00 – 10.00, respectiv 14.00 – 16.30.
“La acest serviciu vin zilnic zeci sau sute de persoane pentru a viza talonul pentru concesionarea locului de parcare, pentru prelungirea unor contracte de concesiune, pentru taxele aferente chioşcurilor care sunt amplasate pe domeniu public. Atunci şefa serviciului a decis să implementeze un program, pentru ca salariaţii să se poată ocupa şi de documentaţia aferentă primăriei, răspunsuri pentru ministere, proiecte de hotărâre de Consiliul Local, petiţii. În timp ce botoşănenii vin să solicite diferite servicii, fac zgomot, intră foarte mulţi în birou şi ceilalţi colegi nu pot lucra. Sunt şase colegi în acel birou şi au nevoie de condiţii pentru a putea lucra în linişte”, a declarat Marian Murariu.